Motanul Pisu traieste in amintirile noastre

Toti prietenii mei au cate un animal de casa, numai eu nu. Atat de mult imi doream unul candva si fetita mea mereu ma batea la cap sa ii caut o pisicuta mica. Nu voiam neaparat sa aiba o anumita culoare, sa fie grasa sau slaba.. Plec intr-o zi cu fetita la gradinita. La scara blocului ma opreste o vecina sa ma intrebe daca vreau o pisicuta. Exact ce ne doream. De fapt era un motanel, negru cu alb si cu o coada stufoasa. Era atat de frumos! S-a uitat in ochii fetei si zbrr… la ea in brate. Ce s-au mai ‘pupat’, ce s-au alintat! A fost clipa cand au legat o prietenie stransa intre ei.

L-am luat acasa, i-am pregatit cele necesare si a adormit ca un pui mic ce era. Diminetile, cand trebuia sa se trezeasca fetita mea, Pisu (asa ii pusesem numele) incepea sa o linga pe cap doar, doar s-o trezi. Vazand ca nu voia, imediat ii dadea cu labuta in cap si incepea joaca. Voia sa se trezeasca doar langa Pisu. Eram atat de fericiti cu totii de cand intrase in casa noastra motanul! Oriunde ne duceam il luam cu noi. Crescuse uimitor de repede si se ingrasase, devenind un motan nemaipomenit de frumos. Iti era mai mare dragul sa ii vezi impreuna jucandu-se, copil si motan.

Ea voia sa il ingrijeasca singurica pentru ca il iubea nespus de mult. Cand ne-am mutat, bine-nteles ca l-am luat cu noi. Trebuia invatat sa iasa in curte, sa gaseasca si el pisici, sa se joace si sa renunte la folosirea litierei. Era alta viata acum pentru Pisu, putea alerga prin curte nestingherit, dar mereu revenea la draga lui prietena, caci era obisnuit sa doarma in brate la fetita mea. Zilele treceau si el se facea tot mai frumos si dragastos. Tin minte ca pe vremea cand erau un pic mai mici, fetita mea, vazand motanelul cum mananca din farfuria lui cerea neaparat si ea o farfurioara, sa manance la fel ca el. Ii mai cumparam si ‘bobite’. Fetei i se parea normal sa manance si ea macar 2, 3, asa bune i se pareau, doar pentru ca manca motanelul ei.

Erau nedespartiti. Se iubeau atat de mult, incat aveam uneori impresia ca fetitei nu ii mai venea sa iasa la joaca cu copiii. Adormeau impreuna, nu puteai sa ii dezlipesti. Pana intr-o zi cand Pisu iesi ca de obicei afara si se urca pe gard. Noi nu prea am dat importanta, el mai facea asa. Dar nu s-a mai intors. Disparuse. L-am cautat peste tot, era de negasit. Sigur mi-l luase cineva. Imi era teama sa ii spun fetitei ca a disparut Pisu al ei. Dar cand a iesit de la gradinita in acea zi, parca a simtit ca nu mai este, il tot striga si alerga in colo dupa el, insa nici urma de motan…

Atat a plans dupa el ca ti se rupea sufletul cand o vedeai, mai ales dupa cum il crescuse cu atata dragoste A luat o hotarare: nu voia sa mai aiba nici o pisicuta, niciodata, caci spera ca el se va intoarce acasa. Dar niciodata nu a mai revenit la noi. Motanul Pisu traieste in amintirile noastre. Oare sa imi conving fetita ca ne-ar trebui o alta pisica?

Poveste primita de la Silvy Caffe, careia noi, pisicile, ii multumim…

Advertisements

Posted on February 8, 2015, in Feline din vecini, Noi. Pisicile and tagged , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: