Acomodarea pisicii de apartament cu o nou-venita

Poate ca unii dintre cei care ne citesc se intreaba cum s-au acomodat pisicile de apartament cu o nou-venita care miroase urat si pare sa fie plina de purici. Daca Miti nu deschide gura sa vorbeasca, o voi face eu, Pufina Piticuta. Cand o pisica straina intra in apartament, toate lucrurile sunt date peste cap si noi, pisicile, stim ca nimic nu va mai fi la fel.

Probabil din acest motiv suntem agitate si tot timpul pe picior de razboi. In prima zi mi-a fost asa teama, ca m-am urcat pe un dulap inalt peste care e pus un vechi monitor. Acolo am stat ghemuita, tresarind la fiecare respiratie a Ursulei. Mai tarziu am indraznit sa ma asez pe un butoi, dar am ramas incordata, gata sa tasnesc la cel mai mic pericol. Cred ca Vienela nici nu a observat, preocupata fiind sa scrie pe un blog de pisici. 

Daca Ursula indraznea (si indraznea) sa se apropie la mai putin de 5 metri de mine, o avertizam sonor ca sunt periculoasa. Ori nu sunt o buna actrita, ori pisicuta asta nou-venita nu se teme de nimic. Nu mi-a luat in seama scuipaturile si maraiturile, la fel cum nu a luat in seama nici atacurile neasteptate lansate de Miti, care este cu mult mai curajoasa decat mine. Cuprinsa de tristete, mi-am dat seama ca nu ma voi putea juca o perioada cu Miti, nu ma voi putea tolani pe covorul pufos si, ceea ce este foarte grav, degeaba voi striga eu ca nimeni nu se pune intre mine si mancarea mea. Uite ca se pune cineva, uite ca exista o pisica atat de indrazneata incat sa manance tot din farfurie in timp ce in jurul ei se scuipa, se maraie, se da cu laba. Priviti cat este de calma, de relaxata…

Ca sa pot manca, Vienela o ascundea pe Ursula in dormitor si inchidea usa. La fel proceda si ca sa pot merge la litiera. Cu stupoare am remarcat, dupa doar trei zile, ca Miti era tot mai interesata de noua pisica si ca nu o mai lovea la fel de tare. Parca ar fi vrut doar sa o pipaie, sa vada daca este reala si sa ii testeze puterile. Da, este reala si nu se teme de nimic. Desi este cat palma de mica, ieri a indraznit sa o atace pe Miti. De la noi a invatat sa maraie cand se apropie cineva de mancarea ei sau cand este atacata prin surprindere. Stie deja ca cea mai buna aparare este contraatacul. In plus, e iute. E atat de iute, incat peste putin timp probabil o va porecli pe subtirica si nebunatica Miti “melc”.

Ca sa nu ma fac de rusine, de vreo doua zile am inceput sa cobor singura de pe monitorul ce aproape atinge tavanul. Merg sa mananc, merg si la litiera, insa emit semnale sonore de la distanta, ca Ursula sa plece din calea mea. Nu se intampla niciodata, deci ma vad nevoita sa fac largi ocoluri pentru a ajunge unde imi doresc. Aseara am atins culmea curajului: m-am urcat pe canapeaua unde Ursula se juca si am mirosit-o pana cand a intors capul si m-a zarit. Nu am putut rezista privirilor ei, asa ca m-am retras in plina glorie cu un mieunat. Astazi a fost si mai bine – ne-am jucat cu aceeasi sforicica, am mancat in acelasi timp, am stat aproape de ea in timp ce folosea litiera. Cu Miti deja se pupa, ba chiar le-am vazut dormind impreuna dupa-amiaza.

Cuget eu, in sinea mea, ca aceasta rapida acomodare a pisicilor de apartament cu o nou-venita se datoreaza faptului ca atat eu, cat si Miti, am intrat in calduri si suntem mai preocupate de chemarea motanilor decat de o piticoata cu viers de greieras.