Ne-au taiat portiile de pliculet gustos

In vizuina Ursulei au avut loc schimbari majore, pe care eu, atat de mica fiind, nu le pot pricepe si nici gestiona prea bine. Stiu ca sunteti curiosi (mult timp am crezut ca doar pisicile sunt curioase) sa aflati noutati despre pisicile Vienelei, asa ca o voi lua in ordine crescatoare. Eu, Ursula, supranumita si bazdaganie, sunt sanatoasa tun, alerg mult, mananc si mai mult, dorm pe unde ma ia somnul. A trecut o luna si jumatate de cand sunt in aceasta casa, in vizuina mea. Eram cat palma cand am ajuns aici. Acum sunt dubla, tripla, cvadrupla, habar nu am. Imi place sa mananc si nimic nu ma poate opri cand vine vorba despre placerile mele. Voi reveni cu niste poze, ca sa nu credeti ca va mint. 

Pufina, poreclita Piticuta. Mare ghinion pe capul ei! Luni a fost varata intr-un ghiozdan si dusa la un cabinet veterinar, desi nu era bolnava. Au sterilizat-o, oameni buni, au sterilizat-o! Pentru ca aceasta fapta barbara nu li s-a parut a fi de ajuns, de atunci o tin prizoniera intr-o cusca, chipurile pentru a o proteja de efort, lovituri, deranj, stres. O elibereaza din cand in cand sa se dezmorteasca, sa manance si sa mearga la litiera. E drept ca nici Pufi nu se plange de acest tratament preferential. Doarme toata ziua fara nici o grija, se bucura de mangaieri si de vorbe blande.

Miti, poreclita Mitong. Cea mai iubita si mai nefericita pisica din gasca noastra. S-a simtit rau incepand de sambata seara. Se poate ghinion mai mare decat sa iti fie rau in weekend, cand dai cu tunul pentru a gasi un cabinet veterinar deschis non stop in Ploiesti? Da, se poate. Se poate sa gasesti unul, sa platesti 100 de lei si sa primesti un diagnostic fals, fara legatura cu problema ta reala. I s-a spus Vienelei ca Miti ar avea piometru. Nimic mai fals. Abia luni, la ecograf, s-a descoperit ca ar fi suspecta de ruptura de diafragma. Ca sa nu ajunga din prima la operatie, fara a avea garantia ca diagnosticul este cel bun, Miti a fost trecuta pe un tratament pentru boli de plamani. Uimitor, medicamentele chiar au avut efect si Miti a inceput sa isi revina spectaculos, din prima jumatate de ora. Speram ca ruptura de diafragma sa fi fost doar o alarma falsa.

Din pacate, saptamana aceasta si poate saptamana viitoare suntem taiate de la portiile de pliculet gustos, din cauza ca problemele lui Miti au facut o gaura de 500 de lei in bugetul familiei (si inca nu s-au terminat cheltuielile; mi-e groaza sa ma gandesc cat timp vom sta fara pliculete de carne in aspic daca Miti va trebui sa fie operata). Sper sa nu slabesc prea tare mancand doar laptic si bobite pentru juniori.

Voi ce ati mai facut? Sunteti bine, sanatosi?

Advertisements

Posted on March 18, 2015, in În vizuina Ursulei and tagged , , , . Bookmark the permalink. 14 Comments.

  1. Ursula dragă, încercaţi, ca supliment alimentar, câte ceva din mâncarea bipezilor, sunt întotdeauna gata să ne cedeze câte-o bucăţică gustoasă. Vero a-mpărţit cu mine nişte cărniţă afumată, deşi ei îi place foarte mult. 🙂
    A, şi, fiindcă n-au găsit ficat de curcă, ai mei mi-au luat ficat de raţă – şi ăsta parcă-i şi mai bun! M-au lăsat şi să fur o bucată când l-au pus la răcit! N-am mâncat-o toată, că eram deja sătul, dar parc-a fost mai gustoasă decât aia pe care mi-o servesc ei în castronel! 😀

    Salutări suratelor tale din partea mea şi multă sănătate lui Miţong. Îi ţin pumnii ca să scape fără operaţie!
    Şi abia aştept să văd pozele tale!

    Like

    • Ce bine e sa ai blog si prieteni care sa lase cate o impresie, un sfat, o vorba potrivita! Vienela ti-a urmat sfatul si a impartit aseara pulpele de pui fierte cu noi. Ne-am indopat ca niste purceluse. Nici macar nu ne-a certat ca am umplut toata bucataria de grasime, sa stii. :)))
      Noua nu ne mai place ficatul. Am devenit niste mofturoase, mai ales Pufi, niste hoate, mai ales Miti, niste frumoase, mai ales eu… 😀
      Multumim din suflet, prietene Griska!
      Cica mi-ar fi facut ieri poze in timp ce dormeam. Sper ca nu m-au prins cu gura deschisa. :))))

      Like

  2. Ale mele nu stiu cum e cu diafragma. Doar un motanel a avut invaginatie (un fel de blocare a intestinului) rezolvata greu, cu operatie, perfuzii si muuulti bani, vreo trei mite au avut piometru (doar una s-a operat, cu succes temporar, si bani muuulti) iar pe celelalte doua le-am tratat fara a mai apela la doctor (era cervix deschis) si sunt bine, mersi.
    Sugerez pentru pisicuta slabita niste Viyo. Are un efect formidabil in caz de pierdere a poftei de mancare. Se da cu siringa sau se pune in farfurioara. Pisicilor le place gustul.
    Multa sanatate pisicutelor. Sper sa fie doar o sperietura a stapanilor.

    Like

    • Ah, ma sperie vorbele tale! Nu as fi crezut vreodata ca noi, pisicile, putem fi atat de sensibile!
      Problema cu pisica slabita nu e ca ii lipseste pofta de mancare, cat e ca face mofturi la mancare si prefera sa rabde cand nu are pliculetele ei gustoase. Bine, am observat ca pulpele ii plac si ei. :)))
      E pe fiecare zi mai bine Mituca. Aproape ca nu ne vine sa credem ca ar putea avea ruptura de diafragma. Nu mai respira abdominal, nu se mai vaita, nu mai sta izolata. E vesela, jucausa si ne bate de ne usuca. :)))
      Multumim din suflet! Multa sanatate si voua!

      Liked by 1 person

  3. Sa sti , draga Ursula 😀 , ca haleala umanilor este tare buna…Daca nu crezi , suna-l pe Samir , iti va confirma 😉 Poti incerca si putina ciorbita si putna carnita si putinel salam…nu vei pati nimic rau .In plus , te asigur , mamaliguta cu iaurt sau branzica sau smantana….oricum iti place tie , iti face blanita lucioasa 😉

    Like

    • Ehe, draga Ana, eu stiu ca e gustoasa mancarea umanilor, insa pe aici se gateste destul de rar… Aseara a facut Vienela ciorbita si pilaf numai de dragul nostru. Ea se indoapa de tigari, cafea si dulciuri, sotul ei mananca la serviciu si prea putin acasa, iar copilul prefera mezelurile si cartofii prajiti. 😉
      Nici nu sunt sigura ca stiu ce e aia mamaliga. Lenesii astia am inteles ca fac vreo doua pe an, o data de Craciun, pentru sarmale si o data vara, cu oua fierte, smantanica, branzica si alte chestii d-astea bune.

      Liked by 1 person

  4. EQUILIBRIO este unul dintre cele mai bune produse, pisica mea este super incantata, sunt produse premium, hrana uscata si umeda pentru pisici.

    Like

  5. Pe Penelopa, am învăţat-o că tot îi dau eu de mâncare e … bun! De la pâine cu apă, până la carne macră! E adevărat că e câine inteligent, nu-i mâţă mofturoasă …

    Like

  1. Pingback: Ruptura de diafragma sau boala de plamani? | Blog de pisici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: