S-a pierdut o pisica neagra

Prind usa de la intrare deschisa si ma strecor neobservata afara. Vreau sa explorez, vreau sa explorez tot ce se afla dincolo de “colivia” in care am stat captiva mai mult de un an. Urc la primul etaj al blocului. Nimic interesant. Cobor plictisita. Usa noastra este inchisa. Nimeni nu a observat ca am evadat. Ma ascund in cutia unde se arunca pliantele inutile. Profit de intrarea unui vecin pentru a iesi din bloc. Dulce libertate, de cand tanjeam dupa tine! Privesc in stanga. Dincolo de masinile parcate pe trotuar se intinde o strada lunga si periculoasa. Privesc in dreapta. Masini, oameni, miros de paine calda. Carnita de vita nu aveti? Intunericul primei seri de octombrie ma camufleaza bine. Mi-ar fi placut sa inspectez subsolul blocului, dar toate intrarile sunt blocate cu plasa. Peste drum zaresc o curte. Mult verde si o pisica plimbandu-si agale coada prin iarba. Trec strada in viteza, sar gardul din lemn si aterizez langa dolofana alba cu ochi stralucitori. 

Ma scuipa. O asemenea jignire nu pot suporta. Ii dau doua labe peste cap, salt coada si ii intorc spatele. O simt cum ma urmareste. Ma intorc brusc si atunci trei gherute ascutite imi brazdeaza chipul. Inca doi milimetri si ma lasa fara ochii galbeni cu care mi-am fermecat stapanii. Revin in strada. O masina vine cu viteza spre mine. Speriata, urc in pomul din care ciripesc intreaga zi vrabiutele. Unde se ascund ele noaptea, cand ies pisicile la vanatoare? Urc din creanga in creanga. Nici macar o pana de vrabie nu zaresc. Ma zareste in schimb Ursula si imi reproseaza pe un ton miorlaitor ca am fugit singura de acasa. Ii fac semn sa taca. Ii vad pe ai mei iesind speriati din scara blocului. Ma cauta. Ma striga. Ursula incearca sa ma tradeze, dar ei nu o asculta. Am eu ac de cojocelul tau, paracioasa mica!

Oare le plac plimbarile de seara sau chiar sunt ingrijorati pentru mine? Mi-au spus mereu ca ma iubesc, dar nu i-am crezut. Acum mi-au dovedit. Ii mai las putin sa fiarba in suc propriu. Cobor tiptil din copac si ma lipesc de roata unei masini. Eu neagra, masina neagra, noaptea neagra. Nu ma vor vedea. Ii vad eu cum se agita, cum misuna prin cartier, cum imprastie bunatate de mancare pe la colturi. Rezist eroic. Apare si cainele. Ce naivi sunt oamenii! Chiar isi inchipuie ca Bruno e copoi ardelenesc sau caine politist, sa poata gasi o pisicuta care nu vrea sa fie vazuta? Mami e neagra de suparare. A venit afara cu o foarfeca. Vrea cumva sa ma tunda? Aha, si-a dat si ea seama, in sfarsit, ca pisicile maidaneze nu se pot adaposti la subsolul blocului si vrea sa rezolve problema. Taie cu dusmanie plasa care bloca accesul.

Sa ies din ascunzatoare? Sa nu ies? Mai astept putin. Un vecin de la etaj deschide geamul si intreaba ce s-a intamplat. S-a pierdut o pisica neagra. Am postat un anunt pe facebook si dimineata vom lipi afise prin cartier. Daca o vedeti, va rugam sa ne anuntati rapid. Deci chiar le pasa de mine. Ridic privirea in sus si o vad pe mami in bucatarie. Pregateste o cafea. E atat de trista! Ursula ma cheama neincetat. Strigatul ei de jale se aude in tot cartierul. Nu pot ramane nepasatoare. Ies din ascunzatoare chiar in clipa cand mami priveste in noapte prin plasa pusa la geam. Ce ironie! Poate ar trebui sa puna plase si la usa de la intrare. Miţi, iubita mea! Miao! Miţuca mea frumoasă! Miao, miao! Pe unde ai umblat, zăpăcită mică? Miao, miao, miao! Copilul iese in fuga din casa. Ma las imbratisata si purtata triumfal pe brate. Ma pupa toti pana cand ma albesc. S-a regasit pisica neagra ce parea pierduta!