Blog Archives

Scrisoarea pisicutelor catre parinti

Dragi parinti,

Noi, pisicile din intreaga lume, vrem astazi sa purtam o discutie serioasa cu voi. Vrem sa va amintim de vremea cand erati copii. Vrem sa nu mai vedem copii care se feresc de pisici. Vrem sa ducem o viata frumoasa, fara teama ca ne veti abandona, ca ne veti chinui sau ca veti invata copiii sa fuga de noi. Din surse sigure stim ca cei mai multi copii se nasc buni, milosi, iubitori. Ii vedem uneori cum ne privesc lung, dorindu-si sa ne atinga, sa ne hraneasca, sa se joace cu noi. Cei mai multi chiar o fac, sa stiti. Nu despre acesti copii discutam astazi. Ei sunt deja protectori ai animalelor. Dureros este cand intalnim copii care se tem de pisici de parca ar fi cine stie ce tigri fiorosi. Dragi parinti, despre acesti copii vrem sa vorbim… Read the rest of this entry

Motanul Pisu traieste in amintirile noastre

Toti prietenii mei au cate un animal de casa, numai eu nu. Atat de mult imi doream unul candva si fetita mea mereu ma batea la cap sa ii caut o pisicuta mica. Nu voiam neaparat sa aiba o anumita culoare, sa fie grasa sau slaba.. Plec intr-o zi cu fetita la gradinita. La scara blocului ma opreste o vecina sa ma intrebe daca vreau o pisicuta. Exact ce ne doream. De fapt era un motanel, negru cu alb si cu o coada stufoasa. Era atat de frumos! S-a uitat in ochii fetei si zbrr… la ea in brate. Ce s-au mai ‘pupat’, ce s-au alintat! A fost clipa cand au legat o prietenie stransa intre ei.

L-am luat acasa, i-am pregatit cele necesare si a adormit ca un pui mic ce era. Diminetile, cand trebuia sa se trezeasca fetita mea, Pisu (asa ii pusesem numele) incepea sa o linga pe cap doar, doar s-o trezi. Vazand ca nu voia, imediat ii dadea cu labuta in cap si incepea joaca. Voia sa se trezeasca doar langa Pisu. Eram atat de fericiti cu totii de cand intrase in casa noastra motanul! Read the rest of this entry

Copilul si pisica

Nu era mai mare decât o palmă de om ghemul de blană care ne-a cucerit inimile. Ca orice felină care se respectă a început cu cel mai mic. A simţit ea că acolo va găsi terenul pe care să se instaleze şi să devină irezistibilă. Copilul a luat-o în mânuţele lui mici şi nu a mai vrut să îi dea drumul.

– Mama, pot să o iau acasă? Poooottt? Teee roooogggg!

Şi cam asta a fost. Cum să rezişti ochişorilor de copil asociaţi cu ochişorii de pisică? Nu ai cum.

Aşa a intrat Freya în viaţa noastră. Aşa a primit copilul nostru o pisicuţă.

La început era speriat de micile muşcături pe care i le aplica în joacă, de gheruţele ascuţite ca nişte ace. Read the rest of this entry

%d bloggers like this: