Cum sa mai fiu buna, cand lumea ma trateaza asa urat?

De mult nu ati mai stat cu Miti la taifas, nu-i asa? Ei bine, dragii mei, pentru ca astazi m-am trezit cu chef de palavrageala, tin sa va salut, sa va urez spor la vanatoare si sa va tin de vorba in timp ce va beti cafeaua. Bine, stiu, pisicile nu beau cafea, dar pe blogul de pisici intra uneori si oameni, asa ca ma adresez deopotriva umanilor si felinelor.

Nu stiu cum s-a intamplat, dar peste noapte am devenit vedeta, imediat ce in mediul online a aparut o poveste cu fantome. Gurile rele spun ca povestea ar fi fost inspirata din faptele mele reale. Sa nu le ascultati. Pur si simplu nu ma intelege lumea. Nimeni nu apreciaza cum se cuvine eforturile mele de a mentine ordinea si disciplina intr-o casa atat de aglomerata. 

Ciudat este ca, oricat m-as stradui, niciodata nu primesc si eu un biscuit drept recompensa, asa cum se intampla cu Bruno in fiecare zi. Mami, tin sa iti transmit, prin intermediul blogului, ca meritele sunt numai ale mele, nu ale cainelui ce dormiteaza in vreme ce eu imi fac rondul. Da, da, despre biscuitii de pe dulap vorbesc…

Ma uit spre ei si aproape ca salivez, ca un dulau prostanac. Tu ma pozezi, imi mangai blana neagra, imi spui ca sunt frumoasa si… atat. Nici prin cap nu iti trece sa ma recompensezi pentru toate meritele mele, apoi te miri ca sunt o pisica rea si ma comport urat cu Bruno. Cum sa mai fiu buna, cand lumea ma trateaza asa urat?

Si totusi, uite ca am si momente cand sunt cuminte…